Azi nu iubesc corect, creștinește și loial!
Trec uneori zile multe în care parcă cuvintele, pe
care le foloseam cu multă ușurință ca să exprim toate stările prin care trece
sufletul meu uneori, nu mai au atât de multă profunzime sau fidelitate în ele
sau pur și simplu par atât de neajutorate în a le face pe plac minții și
inimii. Este ca și cum exprimarea verbală rămâne cu mult în urma emoțiilor și oricât
m-aș strădui să recuperez momentul printr-o reactualizare fugitivă sau poate
printr-un memento pe care îl atașez clipelor din zi pe lângă care trec, își
pierd substanța fluorescentă pe care eu am văzut-o și vreau să o împărtășesc
mai departe. Așa că trec zile în care pare că nu mai am nimic de spus, sau
poate chiar așa și este! Până la urmă fiecare colțișor din noi, de la atom la
spirit, de la emoție la reflexie are nevoie de câte o mică vacanță în care să
se lase abandonat jocului naiv și să își scuture praful care se depune cu
timpul în orice bibliotecă – sanctuar.
Azi însă m-am trezit cu un sentiment de vinovăție
născut dintr-o examinare a conștiinței care m-a făcut să mă îndoiesc de
valoarea reală a iubirii mele pentru semeni.
Nu știu să iubesc corect, creștinește și loial!
Nu iubesc fariseii, nu iubesc mizeria și pe cei care o
poartă nu din cauza sărăciei sau ignoranței pentru că nu o vezi pe haine ci tot
mai des în suflet. Nu iubesc mâinile neîngrijite și murdare ( nu mă refer aici
la mâinile bătătorite de munca cinstită și care poartă în ridurile lor pământul
pe care îl muncesc cu devotament și umilință) pentru că ele nu vor oferi
niciodată altora decât propria mizerie. Aceste mâini sunt mânjite de bolovanii
pe care îi aruncă în oameni, miros a drojdia pâinii furate, au urme de
zgârieturi de la cățărarea pe scara socială prinse în corzi elastice care să le
arunce cât mai sus și cât mai repede. Purtătorii acestor mâini au uitat că o
scară care o urci, la un moment dar va trebui să o cobori... și înainte de a
purcede la drum nu prea au timp să calculeze traseul, bazându-se pe
elasticitatea corzii care îi va aduce înapoi pe principiul bungee
jumping, doar că majoritatea își cam sparg capul la aterizare – ori coarda e
prea lungă, ori elasticitatea ei nu a fost calculată corect în raport cu greutatea
bolovanului pe care îl susține...
Nu iubesc răutatea născută din frustrare, oricâtă indulgență
aș avea pentru suferință.
Nu iubesc oamenii sclipicioși (atenție mare, nu am spus – sclipitori,
deja aș vorbi despre altceva și în alți termeni), care își poleesc fețele cu pomezi
de îngâmfare, zâmbete de superioritate și gâturi arcuite de prăjinile lor
imaginare. Semidocți dar extrem de virali! Aș vrea ca știința să înventeze un
antidot al prostiei, chiar dacă nu pot deveni brusc inteligenți, măcar să
rămână letargici și să nu ne mai otravească nouă existența!
Așa că da, azi nu iubesc corect, creștinește și loial! Mi-au epuizat
”perfecții” toată generozitatea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu