Paradoxul identității

Paradoxul din viața noastră, nu este doar acea noțiune contradictorie, pe care ne străduim să o argumentăm sau pe care o folosim ca mijloc de evadare din anonimatul adevărului universal. Uneori intră nechemat în viețile noastre, strecurat insidios sau chiar agresiv de alți oameni, care transformă absurdul în normalul propriu și îl impun spre utilizare prin forța circumstanțelor lor favorabile.

Mereu am considerat că din mari contradicții se nasc mari idei, că orice dezbatere poate să creeze mediul propice pentru evoluție, dar mi-a scăpat din vedere că o mare parte din viața mea este dirijată prin deciziile altor oameni. Prin urmare, oricât de liberă aș vrea să mă simt, sunt în realitate un ”ceva” ce satisface un orgoliu, un obiect tranzacționabil între puterea deciziei și forța unei funcții aritmetice.

Cea mai grea sarcină este să reziști paradoxului uman, pentru că este o luptă continuă, care impune păstrarea lucidității și principiilor, care te obosește prin studiul neîntrerupt al posibilităților de supraviețuire și care te consumă zi de zi, răpind calitatea vieții și îndepărtându- ne de ceea ce ne face cu adevărat fericiți.

Oamenii care ne obligă să ne trăim viața prin absurdul lor, sunt doar orbiți de propria aroganță, pentru că ei niciodată nu vor înțelege că oricâtă putere lumească ar avea, nu vor putea niciodată să îngenuncheze un suflet sau o minte!

În mintea mea aleg singură gândurile pe care le depozitez și în inima mea vor locui doar cei cărora le deschid eu ușa! Așa, mintea la braț cu inima, va lupta ca să conserve adevărul și va exclude paradoxul, pentru o viață mai bună!   

Nu sunt chei speciale pentru a deschide profunzimea unui om, nu sunt formule magice pentru a le deschide oamenilor din jur ochii asupra a ceea ce ești și cu siguranță nu vom reuși niciodată să îi convingem pe orbi să vadă, dacă nu își doresc ei însuși să cunoască lumina. Dacă trebuie să îți irosești viața pentru a convinge pe alții să te privească, renunță! Nu toți ochii sunt pregătiți să ne vadă, așa cum nu toate inimile sunt născute să ne iubească! 


Hoții de timp


Hoții de timp sunt comorile, gândurile, orgoliile și oamenii...
    Nu vă vindeți timpul pe bani - banii nu cumpără zâmbete și bucurie,
    Nu vă risipiți timpul în gânduri care aduc tristețe și singurătate - transformați- l în fapte de care se bucură și alții,
   Nu vă otrăviți timpul cu așteptări despre alții - hrăniți timpul cu frumos,
   Nu lăsați oamenii să vă răpească timpul cu neiubirea lor - iubiți- vă întâi pe voi!
          Apoi tastați "codul de siguranță " ca să vă protejați timpul: Iubiți- L pe Dumnezeu!