Dimineața...

Sunt dimineți în care chiar dacă mă trezesc doar la prima înghițitură de cafea, simt că sunt speciale! Trag cu ochiul pe fereastră și știu că îmi voi începe ziua jucându-mă cu soarele. Până el își dezmorțește picioarele ca să fie pregătit de întrecere, eu îmi limpezesc ochii ca să nu ratez startul. Apoi începe joaca: eu alerg înaintea lui, el ma ciupește de ceafă cu fiecare pas mare care îl ridică pe cer, apoi ca să mă încurce, îmi desenează în cale umbre ciudate.

Nu mă las păcălită, fiindcă nici o umbră nu are inimă, zâmbet sau gânduri! Umbra mea este doar ceea ce o las eu să fie și nu o pot trimite în lume să mă înlocuiască. Cine ar vrea să privească o formă fără culoare, cine ar asculta la nesfârșit tăcerea ei, cine ar vrea să țină în brațe...nimicul? Așa că o ignor, zâmbesc și mă gândesc cât de perspicace sunt  încât să nu mă las ademenită de iluzia propriului Eu. A fost doar un test prin care soarele a dorit să se asigure că are un partener de joacă potrivit! Ei, soare, ești doar un substantiv masculin, am uitat să te previn cât de complicat poate deveni jocul cu genul....feminin! J

Așa că mă ascund ca să continui joaca amuzantă și îl urmăresc pe după pomi; el își scutură strălucirea aurie peste petalele de cireș care cad legănate de vânt, pierzându-se printre firele de iarbă albite de lumină. Ați privit vreodată cum se picură aurul topit în lingouri? Așa picură soarele dimineața peste oameni, păsări, flori și ape... cald, strălucind a bucurie, vesel și jucăuș... Aceasta este o dimineață care o putem transforma dintr-un început de zi într-o viață – dimineață eternă!