O aventură numită...soartă
Soarta omului este ca și o călătorie cu telescaunul:
indiferent de numărul celor care așteaptă să sară în scaun, nimeni nu poate urca decât pe locul lui! Fiecare loc are asigurată maneta de siguranță, prin urmare
nu e posibil să renunți pe parcurs. Destinul este exact la fel! Nu te poți gândi pe drum să renunți, așa că nu îți rămâne decât să îți înfrânezi
temerile, să strângi pumnii când te cuprinde teama, poate chiar să închizi
ochii refuzând realitatea, dar soarta merge mai departe la fel ca si
telescaunul... încet, ușor legănată de vânt și greutate, dar sigură.
Urci... în primul minut privești la picioarele tale
cum lași pământul sub tine și te simți tras de o mână nevăzută ce te ridică
spre cer. Apoi privești înainte curios de ce urmează, puțin panicat de panta
abruptă pe care o urci... inima începe să bată mai repede ...oare așa bate
inima păsărilor în zbor? Nu! Așa bate inima omului când se gândește la propriul destin! Când urci te duci la
întâlnirea cu soarele care te așteaptă la capătul traseului... când cobori vezi
umbra cablului care te susține și umbra locului tău ... soarele îl lași în urmă:
e prea devreme pentru el ca să coboare și prea mult pentru tine să îl aștepți!
Fiecare până la urmă are drumul lui... destinul lui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu