Între pământ și cer

Între pământ și cer

          La limita dintre pământ și cer este viața! Se naște din lutul modelat de artist în forme irepetabile, nu perfecte dar unice, se usucă în bătaia soarelui și a vântului și se însuflețește prin iubirea cerului.

Zilele trecute cineva mi-a spus că am o slăbiciune pentru copaci, mereu se regăsesc ca un subiect de fundal în fotografiile mele... Analizând afirmația și recunoscând apoi că este justă, am încercat să analizez de unde provine această pasiune manifestată de subconștient într-un mod atât de plastic!? Și am înțeles: iubesc copacii!

S-au născut înaintea mea, au privit cerul cu o consecvență care o depășește pe cea a mea, au rezistat furtunilor cu o verticalitate pe care eu poate nu am avut-o în toate momentele grele, au reușit să treacă peste geruri și ninsori și să își manifeste bucuria existenței înfrunzind primăvara așa cum poate și eu mi-aș fi dorit să fac în anumite momente ale vieții mele, dar nu am reușit mereu. Copacii știu să dăruiască din puținul lor ...adăpost, oxigen și hrană păsărilor, răcoare pământului și toate la un loc omului... și pentru toate mulțumește cerului spre care își întinde ”brațele” deschise cu încredere, recunoștință și iubire...

Iubesc copacii pentru că îmi doresc să învăț de la ei consecvența și simplitatea!

Vreau să dăruiesc din ceea ce sunt nelimitată de ”când” și ”cât”, vreau să  privesc spre cer fără să cer ci doar ca să mulțumesc, vreau puțină iubire ca să învăț să iubesc mult, vreau să nu mai plâng în furtuni ci doar să râd de primăveri...