Privim cu ochii, dar " vedem" cu sufletul!

Privim cu ochii, dar " vedem" cu sufletul!

    Filtrul percepțiilor noastre sunt propriile emoții. Bucuria vieții nu se naște din ”a avea„ ci din ”a fi„! Ne place să credem că avem mulți prieteni, că suntem la rândul nostru importanți pentru alții, ne complacem în jocul schimbului reciproc avantajos de gesturi și emoții contabilizând într-un mod strict și rațional ”obiectul tranzacțiilor”... iubirea. 
   Avem alături oameni pe care îi numim prieteni, pe care îi privim însă nu îi vedem iar atunci când viața ne limpezește ochii sufletului, suntem surprinși de bogăția inimii lor, de acea delicatețe a iubirii pentru alții, de simplitatea și modestia cu care stau alături de noi și de alții. Pentru acești oameni, iubirea nu este o noțiune, un principiu, o poruncă, ea devine  expresia recunoștinței pentru că ”sunt” și calea pentru ”vom fi”! 
Îi am alături pe acești oameni însă nu reușesc mereu să ”îi văd”!  Adesea ne gândim la  îngeri, uneori le simțim aripa ocrotitoare sau le auzim pașii călăuzitori ca pe niște picături de apă care se rostogolesc pe oglinda conștiinței noastre, dar printre noi trăiesc oameni care sunt ”îngeri” pentru alții! Oamenii aceștia  iubesc cu emoție profundă copiii altor femei,  vorbesc puțin dar dăruiesc un infinit. Sunt oameni pe care îi privești cu emoție când îți vorbesc cu lacrimi în ochi despre suferința altora și care zâmbesc încurajator despre propria suferință.
De la acești oameni am învățat într-o oră mai mult decât aș fi putut învăța într-o viață! Lecția este simplă:  iubirea adevărată nu este atunci când îți este ție comod sentimentul ci atunci când cei pe care îi iubești te îmbrățișează cu lacrimi în ochi, recunoscători că ești acolo pentru ei.
        Lumea se îmbogățește cu aur, dar se desăvârșește cu... iubire!