Întrebări existențiale

Întrebări existențiale

   Sunt! De ce?

  

   Nu știu răspunsul! Știu doar că fiecare zi care mi se oferă mă ajută să înțeleg că am o "clipă" a mea pe care o primesc ca pe o îmbrățișare caldă... apoi întind mâna celor din jur să împart bucuria și magia. Ofer cu inima deschisă fără cenzura rațiunii căci frumusețea gestului depășește chiar și scopul său. 

  Sunt mâini care primesc... sunt mâini care se retrag, tulburate de rațiune și speriate... sunt mâini împreunate care se simt bine doar împreună - nu în rugăciune, ci în singurătate - sunt mâini care se apropie timid, neîncrezătoare față de ceea ce ar putea primi sau nehotărâte dacă pot oferi și ele la rândul lor o ”clipă” din propriul timp.

 Oricare ar fi rezultatul, nu renunța!... O "atingere" din viața noastră poate în orice moment mângâia și alina!

  Ce îi lipsește omului ca să fie fericit?

   Îi lipsește zâmbetul, acea lumină caldă a privirii care se apleacă spre pământ cu smerenie și se ridică spre cer cu recunoștință! Zâmbetul care este poarta spre grădina propriului suflet, prin care oferim și primim ”frumusețea” unei inimi.

  Îi lipsește lacrima, aceea care eliberează, care purifică, ”ecoul” conștiinței și înțelepciunea de ”a fi” prin creație.

   Îi lipsește tăcerea, acceptarea, ascultarea, ...esența subtilă a universului din noi.

   Îi lipsește cuvântul rostit la timp: tot ceea ce nu se spune se învechește, se acoperă de praful neîncrederii, ruginește în suflet și lasă goluri pe care timpul le amorțește dar nu le vindecă. Un adevăr nespus este ”un om îngropat de viu”.

   Să zâmbim cu iubire, să lăcrimăm cu duioșie, să ascultăm ”tăcerea” celor de lângă noi și să oferim cuvintele rațiunii noastre cu încrederea că mâine vom fi mai fericiți decât azi!