Crucea – cheia veșniciei
Crucea este simbolul credinței noastre pe care am
învățat să o privim, să o contemplăm, uneori să o plângem când ni se pare că o
înțelegem. O cumpărăm ca pe un obiect
și o transformăm într-un decor nu pentru suflet, ci doar pentru spațiu.
Ne amintește într-un mod unic despre suferință și
iertare... dar rămâne suspendată undeva într-un spațiu pe care omul nu este
capabil să îl treacă pentru că nu reușește să nimerească doza potrivită de
iubire care să îi permită să o atingă!
Când te uiți la o cruce vezi întâi partea ei
verticală, mai lungă, mereu fixată într-un suport. Ea unește cerul cu pământul:
creația privește Creatorul, iar Creatorul își manifestă grija și iubirea față
de propria creație.
Partea orizontală - mai scurtă - paralelă cu pământul
și cerul, este ca o îmbrățișare: ne dezlipește încet tălpile din țărână, apoi
ne ridică pe vârfuri și ne susține ca să
tragem puțin cu ochiul spre veșnicie. Dar Crucea nu e goală!
Fiul răstignit este cu brațele deschise cuprinzând
omenirea, cu ochii privind în ochii Tatălui. El unește cele două părți ale crucii și le
ține împreunate cu inima Sa, iar locul unde se întâlnesc este locul iubirii...
Iubirea este poarta spre Cer, iar Crucea... cheia
veșniciei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu