Crucea – cheia veșniciei


Crucea – cheia veșniciei

Crucea este simbolul credinței noastre pe care am învățat să o privim, să o contemplăm, uneori să o plângem când ni se pare că o înțelegem.  O cumpărăm ca pe un obiect și o transformăm într-un decor nu pentru suflet, ci doar pentru spațiu.
Ne amintește într-un mod unic despre suferință și iertare... dar rămâne suspendată undeva într-un spațiu pe care omul nu este capabil să îl treacă pentru că nu reușește să nimerească doza potrivită de iubire care să îi permită să o atingă!
Când te uiți la o cruce vezi întâi partea ei verticală, mai lungă, mereu fixată într-un suport. Ea unește cerul cu pământul: creația privește Creatorul, iar Creatorul își manifestă grija și iubirea față de propria creație.
Partea orizontală - mai scurtă - paralelă cu pământul și cerul, este ca o îmbrățișare: ne dezlipește încet tălpile din țărână, apoi ne  ridică pe vârfuri și ne susține ca să tragem puțin cu ochiul spre veșnicie. Dar Crucea nu e goală!
Fiul răstignit este cu brațele deschise cuprinzând omenirea, cu ochii privind în ochii Tatălui.  El unește cele două părți ale crucii și le ține împreunate cu inima Sa, iar locul unde se întâlnesc este locul iubirii...
Iubirea este poarta spre Cer, iar Crucea... cheia veșniciei...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu