Omul cu mască...

                                                  Omul cu mască...

     Cea mai nepătrunsă taină a omului este el însuși! Suntem modelați prin educație în șabloane de personalitate apoi cu timpul învătăm singuri să  ne construim personaje, doar că nu sunt acele personaje din poveștile copilăriei... nu putem ajunge cu toții prințese și prinți într-un regat construit doar din vise și imaginație. Viața este mai degrabă un carnaval, plină de culoare, zgomot, diversitate și măști!

     Am trecut de la poveste la un scenariu scris în mici detalii asumându-ne rolul de actori ai propriei existențe, ne obișnuim zi de zi cu decorul, personajele și apoi cu măștile, pe care le schimbăm asortându-le cu emoțiile, gândurile, dezamăgirile și uneori cu teama, pentru că ne temem de noi înșine mai mult decât de temem de alții.

Masca a devenit indispensabilă mai ales pentru propria stare de bine și dacă la început am purtat-o doar atunci când eram răniți, preferând minciuna unui zâmbet în schimbul lacrimilor sufletului, cu timpul am început să o confundăm tot mai mult cu propriul chip, ajungând chiar să o spălăm și să o machiem zi de zi. Masca e un refugiu pentru Eu și un rol pentru alții.

    Știți cum este cu adevărat omul din spatele măștii? Este un om sensibil, bun și cald, un om care oferă cu delicatețe și primește cu sfială, este omul care poate râde cu bucurie ca și în copilărie și uneori plânge pentru suferința celorlalți, empatizează cu lumea pentru că a fost creat pentru ea. Dar omul fără mască la carnaval, riscă să fie ridiculizat și marginalizat... e altfel...

Dați jos masca ca să vă priviți chipurile și să vă bucurați de cine sunteți și nu de ceea ce ați devenit și nu pierdeți clipa...actorii sunt muritori...aplauzele țin mai puțin decât o ploaie caldă de vară!